Treceți la conținutul principal

Nemesis

Vai, cât am așteptat să citesc cartea asta! Am găsit recenzia ei pe un blog și pe loc am știut că îmi va plăcea, a fost un fel de dragoste la prima vedere. Și cum stelele s-au aliniat și universul complotat în favoarea întâlnirii mele cu Nemesis, am reușit să o cumpăr de la Diverta cu doar 10 lei, 10 lei! Ar fi fost un păcat capital să nu o i-au mai ales că oriunde pe net, stocul era epuizat și am luat-o din ultimele două exemplare, sau chiar ultimul, nu sunt sigură.
 Nu pot să spun exact ce m-a atras titlul sau eticheta autorului ca: "Cel mai bun autor american în viață". Dacă mă întrebi pe mine e un titlul care cere mult. Nu am citit niciodată nimic de Philip Roth și curiozitatea mea s-a dublat, după Nemesis sigur o sa citesc mai multe.
Roth, are un stil fluid, ușor și care te agață din prima pagină, nu încarcă cartea cu supra descrieri pompoase sau acțiune pas cu pas, stilul său e monoton și simplu, totuși te atrage ușor. Mi-a adus aminte puțin de stilul lui Robin Hobb, deși e total diferit sub multe aspecte, ghidează la fel spre punctul culminant. Nu pot spune că Nemesis ar avea unul deși ultimile 50 de pagini i-au o întorstură neașteptată și pune cititorul sub o nouă lumină. Nu e o carte care să te țină cu sufletul la gură, pentru care să-ți sară inima în piept sau din pricina căreia nu poți dormi însă e o carte memorabilă în felul ei. Modul cum Philip Roth portretizează societatea americană aflată în pragul unei epidemii cu poliomielită și un simplu om aflat în mijlocul ei și care se simte responsabil pentru răspândirea bolii. Este pusă în balanță relația dintre el și Dumnezeu, datorie și dragoste și în sfârșit sentimentul de vinovăție și victimizare eroică. O fi cartea subțire însă are atâtea straturi în ea încât devine cu adevărat bogată. Nu e o carte pe care te doare capul după ce o citești, cum spune o prietenă de a mea, însă nu e nici o cărțulie telenovistă fără substanță. De asta are încă multă. Dacă recomand cartea asta? Absolut! Nu e genul de lectură grea pe care foarte puțini cititori îl pot citi însă e excelentă mie mi-a plăcut, are aproximativ 300 de pagini și se citește foarte ușor, deci merită din plin.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Sabia de sticla

Acum aproximativ doi ani am descoperit Red Queen, atunci nu i-am dat o recenzie tocmai pozitivă, cartea era slăbuță, cu personaje lipsite de culoare, plot ridicol și prea multă special teen dramă. Având acum 22 de ani, un job stabil, și aproape o facultate în spate, mă cam irită acest gen.


Unicul lucru care mi-a plăcut la Red Queen fusese coperta și gata, deci nu credeam că voi ajunge să citesc sequel-ul. Însă nu stiu cum am ajuns să pun mâna pe Sabia de Sticlă. Vai nu mă așteptam la asta! Cartea e chiar bună! Se vede că autoarea a depus ceva mai mult efort de data asta, descrierea e mai amplă, personajele mai prind ceva trăsături și plot-ul parca are sens. Desi nu sunt fana cărților dispotice, in care adolescenții speciali lupta cu o formă de guvernământ. Totuși trebuie să-i dau credit autoarei că nu s-a sfiit să-și păteze mâniile. Se întâmplă o groază de lucruri îngrozitoare nu doar în poveste și cu personajele. Nu există o graniță clară dinre bine și rău iar cei ce se vreau cavale…

Deci cum e vărsătorul?

Vărsător - asta sunt eu, conform unor reguli de nu-ştiu-cine scrise, fiindcă m-am născut într-un anumită perioadă de timp, şi tot conform acestor reguli alţi oamenii născuţi în aceeşi perioadă de timp au zile şi veţi identice cu a mele, mai mult avem şi o personalitate comună. Bineînţeles că dacă stai să priveşti lucrurile ca mine, pragmatic şi raţional, horoscopul te va amuza. Personalitatea oamenilor depinde de factori genetici şi sociali, nicidecum nu depinde de data naşterii tale sau de poziţia stelelor.
Totuşi îmi place din când în când să citesc descriile personalităţii vărsătorului, şi chiar găsesc asemănări. Aici am găsit nişte articole interesante, dacă sunteţi altă zodie, apăsaţi pe această frază, la sursa directă a articolului.
P.S Am conturat părţile pe care cred mi se asociază :)

Cum să recunoşti un nativ din Vărsător?

Destinul Bufonului

Nici nu pot găsi cuvintele potrivite cu care să încep recenzia, abia am terminat epilogul la Destinul Bufonului și încă nu realizez asta. Și cum aș putea spune ceva suficient de bun ca să arate dragostea mea față de seria asta? Mă iubesc cu ea timp de 3 ani și uite că am ajuns la volumul șase și dragostea mea e la fel de puternică (e cea mai lunga relație pe care am avut-o vreodată).
Destinul Bufonului e ultima carte din Triologia Omul Aramiu și a 6 cel urmează pe FitzChivalry, care e unul dintre cele mai  interesante personaje despre care am citit vreodată.  De la ultima carte pe care am citit-o, am cam uitat unele lucruri dar Hobb are talentul de a aminti subtil cititorului ce s-a petrecut cu un volum în urmă, fără să plictisească cititorul. Dacă în volumul anterior nu au fost prea multă acțiune, deja aici suntem răsplătiți pe deplin. Cartea e foarte mare tradusă în română a fost împărțită în două volume fiecare având câte 500+ de pagini, deci un deliciu pentru mine. Dacă în Bufonu…