Treceți la conținutul principal

Laleaua neagra

După ce am citit Contele de Monte Cristo, m-am îndrăgostit de Dumas, și acum că tot am găsit o carte de a lui pe acasă, am și adus-o cu mine la o plimbare spre Petroșani, ei bine nu a ajuns aici până nu am terminat-o undeva prin București. Mda... un lucru bun din călătoriile astea, măcar citesc.
Mi-a plăcut foarte mult, am regăsit stilul caracteristic al autorului. Iar personajele deși lipsite de complexitate și colorate strict alb-negru, au fost suportabile până la urmă. Din nou nu aveam idee ce reprezintă cartea și m-am pornit orbește să o citesc. Cum pentru mine esența personajelor într-o carte e totul, de data asta nu am reușit să găsesc nici unul care să-mi capete afecțiunea, i-am lăsat pe toți în friendzone cu simpatia mea rece. Dragostea dintre Roza și  Cornelius mi s-a părut forțată. Inteligența aparentă a Rozei a cam dispărut de la început la final, iar tatăl ei Gryphus, când părea simpatic și de treabă când măgar, când tiran, așa că cred el îi revine titlul de cel mai complex personaj, celelante sunt îngrozitor de simplu construite. Spre exmplu, Cornelius mi se pare de domeniul fantasticului cu fascinația  lui fanatică față de lalele, și rivalul său Boxtel, a cărui determinare merită admirație, totuși are un final banal. Dacă cartea începe foarte bine, cu uciderea barabară a doi politicieni, își pierde din fir, pornind spre o altă cale, cu toate că prima era perfectă. Nu că nu-mi plac happy end-urile, dar le urăsc când sunt forțate. În cazuri în care toate problemele protagonistului se rezolvă ca prin magie ex machina, în ultimile două pagini. Ca și cazul cărții date, deși încă îl apreciez pe Dumas, și îi iubesc stilul, cred că totuși mă limitez spre carții ceva mai realiste, din punct de vedere al personajelor.
Dar cine știe până la urmă habar nu am cum gândeau oamenii prin anii 1600 și nu pot fi chiar cinstită aici. Recomad cartea e chiar drăguță, uneori roamntică și puțin tragică.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Romantism penibil si feminismul mort

Răsofoind 'netul în ultimele luni, am observat promovarea cărţii  "Fluturi" de Irina Binder, am simţit că-i ceva putred la mijloc. După ce am căzut ca musca-n must, când era în trend  "Temă pentru acasă", sunt sceptică când vine vorba de cărţile prea lăudate. Aici sunt doar două variante ori e genială, ori genial de proastă. De aceea m-am informat puţin înainte s-o cumpăr(şi bine am făcut). Am găsit-o aici, primele 138 de pagini, şi dacă tot e gratuit de ce să nu citesc? Poate ca viaţa mea amoroasă e mai săracă decât a unor moluşte, dar oricum n-am înţeles care-i treaba cu dramele eroinei noastre.
Se prezintă ca o fată inteligentă, dar care face până şi o curcă să pară mai interesantă. Am dat peste clişeul asta în atât de multe cărţi, dar tot nu m-am obişnuit cu putoarea care o emană. *sigh* Dacă aş primi un leu de fiecare dat când am întâlnit, un gen de femme fatale, după care roiesc barbaţii ca muştele la miere (sau mai curând ca la r***t), aş avea vreo şapt…

Top rujuri magice

Poate nu știți dar pe lângă pasiunea mea pentru cărți mai am una... machiajul! De fapt sunt make-up artist calificat și licențiat, cu o colecție impresionantă de pensule, pudre, rimeluri, farduri și bineînțeles rujuri! Conform ultimului recensământ aveam în jur de 40, dar la fel ca și în cazul cărților am pierdut de mult orice legătură cu realitatea. Dar să fiu sinceră în ultimul timp nu prea mi-am cumpărat rujuri, and I need new babies!
Cum urmăresc multe vloguri beauty, sunt mereu la curent cu ultimile noutăți în materie de make-up. Deci am hotărât să fac un top cu rujuri neobișnuite care urmează să intre în familia mea, din păcate șansele ca să le găsesc în Moldova sau România sunt așa de mici încât îmi pun speranța doar pe e-bay și amazon, ceea ce bineînțeles înseamnă că mă va costa transportul mai mult decât produsul.
5 Peel off lipstick

Am deja unul, dar ideea din spatele acestui produs mi se pare atât de interesantă încât ar fi păcat să nu-i ofer un loc aici. Dacă nu aveți inst…

Mostenirea Ucigasa

După ce văzusem o recenzie referitoare la această carte, mi-am dorit s-o citesc. Având un subiect haios şi original, aveam mari aşteptări de la ea.
În primul rând e o carte pentru copii de până la 13 ani şi de aceea e foarte uşor de citit, totuşi pentru personaje mi s-a părut dialoguri cam plastice.
Cartea a început tumultos, însă a încetinit pe parcurs ca să explodeze spre sfârşit, pot spune sincer că chiar dacă mă pricep la intrigii literare,dar spre sfârşitul acestei cărţi Jones  a aruncat peste mine o funie încâlcită şi m-a lăsat să mă descurc cu asta. De aceea mi-a plăcut extrem de mult finalul, detalii de pe parcursul cărţii pe care eu la moment nu dădeam doi bani brusc au devenit importante.
Ce mi-a mai plăcut e relaţia dintre Lorelii şi Ovid, mi-a amintit oarecum de relaţia mea cu fratele meu, nu că noi încercăm să ne omorâm între noi (încă). Felul cum încearcă cei doi să se omoare, fără vreun motiv întemeiat, e retardat de genial, sau... genial de retardat... mă rog, a-ţi în…