Treceți la conținutul principal

Laleaua neagra

După ce am citit Contele de Monte Cristo, m-am îndrăgostit de Dumas, și acum că tot am găsit o carte de a lui pe acasă, am și adus-o cu mine la o plimbare spre Petroșani, ei bine nu a ajuns aici până nu am terminat-o undeva prin București. Mda... un lucru bun din călătoriile astea, măcar citesc.
Mi-a plăcut foarte mult, am regăsit stilul caracteristic al autorului. Iar personajele deși lipsite de complexitate și colorate strict alb-negru, au fost suportabile până la urmă. Din nou nu aveam idee ce reprezintă cartea și m-am pornit orbește să o citesc. Cum pentru mine esența personajelor într-o carte e totul, de data asta nu am reușit să găsesc nici unul care să-mi capete afecțiunea, i-am lăsat pe toți în friendzone cu simpatia mea rece. Dragostea dintre Roza și  Cornelius mi s-a părut forțată. Inteligența aparentă a Rozei a cam dispărut de la început la final, iar tatăl ei Gryphus, când părea simpatic și de treabă când măgar, când tiran, așa că cred el îi revine titlul de cel mai complex personaj, celelante sunt îngrozitor de simplu construite. Spre exmplu, Cornelius mi se pare de domeniul fantasticului cu fascinația  lui fanatică față de lalele, și rivalul său Boxtel, a cărui determinare merită admirație, totuși are un final banal. Dacă cartea începe foarte bine, cu uciderea barabară a doi politicieni, își pierde din fir, pornind spre o altă cale, cu toate că prima era perfectă. Nu că nu-mi plac happy end-urile, dar le urăsc când sunt forțate. În cazuri în care toate problemele protagonistului se rezolvă ca prin magie ex machina, în ultimile două pagini. Ca și cazul cărții date, deși încă îl apreciez pe Dumas, și îi iubesc stilul, cred că totuși mă limitez spre carții ceva mai realiste, din punct de vedere al personajelor.
Dar cine știe până la urmă habar nu am cum gândeau oamenii prin anii 1600 și nu pot fi chiar cinstită aici. Recomad cartea e chiar drăguță, uneori roamntică și puțin tragică.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ultima romantica Regina Maria

 Există un singur bărbat în România și acela e Regina.Contele Charles de Saint-Aulaire

Am un respect foarte mare pentru familia regală a României, însă pentru Regina Maria am o deosebită admirație și dragoste. Era foarte frumoasă, loială inteligentă și cam narcisită, e una din sursele inspiarției mele, confruntată cu cruda realitatea ea totuși a păstrat romantismul unic. De aceea să citesc biografia ei a fost plăcerea supremă. O carte foarte bine scrisă, mi-a plăcut că fiecare capitol începea cu un mic citat, de exemplu. Românii nu sunt o națiune ci sunt o profesieOtto Von Bismarck.

Cartea începe cu nașterea până la decesul reginei, oferind totuși detalii pre și post.
Chiar dacă știam de la școală activitatea familei regale românești în anii primului război modial și după Marea Unire. Nu știam câtă muncă și efort a depus Maria pentru a asigura integritatea graniților țării sale. Cel mai mult mi-a plăcut la cartea asta evoluția vizibilă a Mariei. În adolescență, datorită influenței mame…

Top rujuri magice

Poate nu știți dar pe lângă pasiunea mea pentru cărți mai am una... machiajul! De fapt sunt make-up artist calificat și licențiat, cu o colecție impresionantă de pensule, pudre, rimeluri, farduri și bineînțeles rujuri! Conform ultimului recensământ aveam în jur de 40, dar la fel ca și în cazul cărților am pierdut de mult orice legătură cu realitatea. Dar să fiu sinceră în ultimul timp nu prea mi-am cumpărat rujuri, and I need new babies!
Cum urmăresc multe vloguri beauty, sunt mereu la curent cu ultimile noutăți în materie de make-up. Deci am hotărât să fac un top cu rujuri neobișnuite care urmează să intre în familia mea, din păcate șansele ca să le găsesc în Moldova sau România sunt așa de mici încât îmi pun speranța doar pe e-bay și amazon, ceea ce bineînțeles înseamnă că mă va costa transportul mai mult decât produsul.
5 Peel off lipstick

Am deja unul, dar ideea din spatele acestui produs mi se pare atât de interesantă încât ar fi păcat să nu-i ofer un loc aici. Dacă nu aveți inst…

Mostenirea Ucigasa

După ce văzusem o recenzie referitoare la această carte, mi-am dorit s-o citesc. Având un subiect haios şi original, aveam mari aşteptări de la ea.
În primul rând e o carte pentru copii de până la 13 ani şi de aceea e foarte uşor de citit, totuşi pentru personaje mi s-a părut dialoguri cam plastice.
Cartea a început tumultos, însă a încetinit pe parcurs ca să explodeze spre sfârşit, pot spune sincer că chiar dacă mă pricep la intrigii literare,dar spre sfârşitul acestei cărţi Jones  a aruncat peste mine o funie încâlcită şi m-a lăsat să mă descurc cu asta. De aceea mi-a plăcut extrem de mult finalul, detalii de pe parcursul cărţii pe care eu la moment nu dădeam doi bani brusc au devenit importante.
Ce mi-a mai plăcut e relaţia dintre Lorelii şi Ovid, mi-a amintit oarecum de relaţia mea cu fratele meu, nu că noi încercăm să ne omorâm între noi (încă). Felul cum încearcă cei doi să se omoare, fără vreun motiv întemeiat, e retardat de genial, sau... genial de retardat... mă rog, a-ţi în…